Blog

Antreprenoriat în vremea COVID-19

Cred că, până în acest moment, nu există om pe planetă care să nu fi auzit despre Coronavirus. Este acel virus care se „viralizează” așa cum orice om de marketing ar fi visat să se întâmple cu campania sa. Este cel care va afecta majoritatea industriilor, iar unele dintre ele este posibil să aibă nevoie de timp și/sau investiții importante să își revină.

S-a estimat că pierderile economice de pe urma Covid-19 ar putea ajunge la 2,7 trilioane de dolari.

Care sunt cele mai frecvente greșeli de promovare pe care le fac start-up-urile?

Indiferent de cât de mare este investiția în business-ul pe care îl începi, unele greșeli sunt inevitabile. Am adunat mai jos cele mai frecevente  greșeli întâlnite de mine până acum și te provoc să mă ajuți să completăm articolul, pentru că sunt sigură că mai sunt și altele.

Ideea principală a acestui articol este nu să le eviți, ci să înveți din ele și să mergi mai departe, să înțelegi că pe unele este mai bine să le testezi decât să le ocolești.

Provocari start-upProvocările cu care se confruntă toate start-upurile sunt:

  • limitările de buget și resurse
  • presiunea/nevoia de creștere a vizbilității și notorietății rapid.

Astfel că, să știi când, cum și  mai ales unde să investești bugetul este de cele mai multe ori ingredientul de succes, factorul care face diferența  între reușită și nereușită.

6 aplicații care te ajută să vezi dacă site-ul tău este optimizat corect

Indiferent de domeniul în care activezi sau de mărimea firmei, sunt sigură că atunci cănd auzi cuvântul SEO ți se aprind beculețele mai ceva ca pomului de Crăciun. Și e normal să fie așa, pentru că SEO rămâne un subiect controversat. De ce? Pentru că fix atunci când credeai că totul este pus la punct, că toate planetele s-au aliniat, că Mercur a ieșit din retrogard și umează să vină soarele pe strada site-ului tău și să ajungi pe prima poziție în căutările Google, gata se schimbă algoritmul și o iei de la capăt.