Blog

Care sunt cele mai frecvente greșeli de promovare pe care le fac start-up-urile?

Indiferent de cât de mare este investiția în business-ul pe care îl începi, unele greșeli sunt inevitabile. Am adunat mai jos cele mai frecevente  greșeli întâlnite de mine până acum și te provoc să mă ajuți să completăm articolul, pentru că sunt sigură că mai sunt și altele.

Ideea principală a acestui articol este nu să le eviți, ci să înveți din ele și să mergi mai departe, să înțelegi că pe unele este mai bine să le testezi decât să le ocolești.

Provocari start-upProvocările cu care se confruntă toate start-upurile sunt:

  • limitările de buget și resurse
  • presiunea/nevoia de creștere a vizbilității și notorietății rapid.

Astfel că, să știi când, cum și  mai ales unde să investești bugetul este de cele mai multe ori ingredientul de succes, factorul care face diferența  între reușită și nereușită.

 

 

9 greșeli de promovare ale start-up-urilor

  1. Să cheltuiești banii pe campanii de marketing mari chiar de la început

Vrei să iei industria prin surprindere și să îi uimești cu produsele/serviciile tale nemaivăzute, așa că te decizi să cumperi pubicitate în cea mai mare publicație a timpurilor, iei cele mai bune panouri de outdoor ever și standul cel mai mare și central de la cel mai mare târg de profil.

Doar dacă produsul/serviciul tău acoperă o nevoie pe care oamenii o au de multă vreme, o conștientizeză și discută despre ea, doar în acest caz vei da cu adevărat lovitura. Altel, vei ajunge doar să epuizezi bugetul într-o lună și apoi să speri într-un miracol.

Ține cont de faptul că nici măcar Coca Cola sau telefonia mobilă nu au fost servicii care au prins de la început la public. Oamenii au nevoie de o perioadă de timp să conștientizeze nevoia respectivă, să audă de la alții despre cum au folosit cu succes produsul/serviciul respectiv și ce beneficii le-a adus. Cu alte cuvinte au nevoie să aibă încredere în brand înainte de a-l achiziționa.

2. Să îți comunici mesajul prin canalul greșit

Există numeroase canale de marketing prin care să îți comunici mesajul, însă alegerea lor depinde foarte mult de unde se află publicul tău țintă. Nu te grăbi să publici nimic înainte să îți înțelegi audiența.  Este posibil să ai mai mult de un singur public țintă și fiecare dintre ele  să aibă canalul propriu. Trebuie să îți dai seama care canale îți vor furniza cele mai bune rezultate și pe care să le eviți. Și cum poți face asta? Doar lucrând cu cineva cu experiență sau testând pe propria piele diverse variante. Cel mai important este să îți setezi așteptări: de ex vrei să audă despre tine jumătate de țară – în acest caz trebuie să lucrezi cu un influencer care îți va aduce cifrele pe care le aștepți. Ține cont, că asta nu însemnă că va cumpăra de la tine jumătate de țară.

3. Să angajezi un om de marketing inhouse

Este tentant să vrei să lucrezi alături de cei mai buni dintre cei mai buni, care să îți facă cea mai bună campanie de marketing din toate timpurile, dar nu o face. Investește într-un om de marketing intern, doar atunci când vei fi epuizat de atâta muncă și când vei epuiza toate optiunile  low-cost sau vei avea atât de multe vânzări că nu vei mai face față campaniilor de marketing J

Opținunile low cost includ: agenții, frelanceri sau interni. Folosind aceste opțiuni vei obține mai multă valoare pentru fiecare leu investit, comparativ cu angajarea unui om full time.

4. Să lucrezi prea mult la un brand „perfect”

Prea multe start-upuri se lasă antrenate într-un vârtej continuu de idei despre construirea brandului. Au impresia, imediat ce au lansat business-ul pe piață, că brandul nu e ce trebuie, identitatea, culorile, sloganul, website-ul sunt greșite și clar o campanie de rebranding  va aduce vânzările mult visate. Să investești iarași  “în perfecțiune” – mă refer aici în termeni de imagine, va aduce rezultate mult prea mici comparativ cu investiția de timp și financiară.

Va duce la un exces de promovare a brandului. Super concentrarea asupra brandului, mai ales în social media este un alt NU- NU. Ca răspuns la un astfel de zgomot în creștere, mulți clienți/potențiali clienți vor alege să răspundă prin retragere. S-ar putea chiar să dea unfollow dacă vad prea multe posturi de promovare a brandului fără o valoare reală.

Nu întârzia lansarea site-ului până ai copy-ul perfect. O dată ce l-ai lansat poți să faci modificări din mers, să culegi feedback de la clienți și să implementezi sugestiile lor.

5. Să te comporți ca și când le-ai știi pe toate și să nu ai încredere în oameni specializați.

Atunci când vine vorba despre marketing, toată lumea se pare că are o opinie, dar cu cât asculți mai multe voci, cu atât îți va lua mai mult timp până finalizezi ceva- o campanie sau orice lansare. Recunoaște în schimb că nu poți să fii pe placul tuturor. Nu ai nevoie ca toate ideile tale de marketing să fie validate de fiecare angajat, de fiecare membru al familiei sau de fiecare prieten. Mai bine ai încredere în cei pe care i-ai angajat să se ocupe cu asta și fii foarte clar cu tine despre care sunt obiectivele business-ului tău, ce vrei să transmiți, care e mesajul, ce aduci nou pe piață, ce nevoie acoperi, mie asta mi se pare că pierd din vedere antreprenorii pe parcusul pricesului de marketing.

6. Să copiezi competiția

O parte importantă în construirea unui business este să recunoști și să urmarești munca concurenților tăi. Învață de la ei și găsește modalități să faci lucrurile mai bine decât o fac ei. Nu te lăsa prins în capcana de a copia exact ceea ce fac ei, din dorința de a fi remarcat rapid.  S-ar putea să reușești să fii remarcat, însă prețul pe care îl vei plati pe termen lung nu merită!

Concurenții tăi este posibil să aibă bugete de milioane de euro și sute de angajați, dar cu singuranță nu au pasiunea și autenticitatea ta. Concentrează-te pe avantajele competiției doar nu te concentra pe a copia competiția.

Acum este mai ușor decât oricând să fii original și creativ, deci nu ezita să faci asta. De ex, dacă concurenții tăi își fac reclamă pe Google tu poți să îți faci pe youtube . Poți să aduci valoare adaugată prin content, poți să faci evenimente și să dai publicității studii și cercetări de valoare. Îndrăznește să fii diferit! 

7. Să nu măsori rezultatele

Când investești în marketing/comunicare trebuie să măsori tot ceea ce faci. Dacă nu știi exact ce ai obținut în urma unei campanii, nu vei avea nicio idee ce să faci data viitoare să fie mai bine.

Fiecare campanie online trebuie să aibă tracking code/pixeli . Ad-urile printate (reviste, outdoor etc) ar trebui să aibă un număr special unde clientul poate să sune pentru a cumpara sau a cere informații suplimentare sau un cod de discount dedicat. Să nu îți fie niciodată teamă să îi întrebi pe clienți cum au auzit de tine și întotdeauna să ai o modalitate de a lega fiecare client cu o campanie.

8. Să alegi greșit canalul de comunicare

Astăzi canalele de comunicare sunt numeroase și nu fac decât să creeze confuzie în capul tău. Care este cel mai eficient? Care îmi poate aduce bani cu o investiție cât mai mică?

Cred că nu despre asta este vorba de fapt, ci despre unde este clientul tău.

De ex: 90% dintre utilizatorii de Instagram au sub 35 de ani. Dacă profilul clientului tău este între 18-35 de ani, doar atunci are sensă investești în Instagram, altfel sunt doar bani și efort aruncate pe fereastră.

9. Să nu oferi content de calitate, care să vorbească despre tine și despre produsul /serviciul tău

Content marketing-ul este probabil cea mai bună strategie de marketing pe care o poți avea la începutul unui business. Pentru că doar content marketingul îi va ajuta pe potențialii clienți să înțealagă de ce vinzi și cum ceea ce vinzi le-ar face viețile mai ușoare.

Dar content marketingul este inutil, dacă articolele pe care le publici nu sunt captivante și ușor de citit. Și cum poți face asta? Uite cateva modalități simple:

  • Folosește intertitluri în articol, să îl facă mai ușor de urmărit
  • Folosește poze relevante
  • Inserează video- dacă ai posibilitatea
  • Folosește experiențe proprii în articole, să le faci mai captivante.

Am scris aici despre câteva tehnici utile de content marketing!

Recunoaște că fiecare greșeală descrisă mai sus poate fi evitată, dar chiar dacă nu o eviți, stai liniștit, nu va fi finalul business-ului tău. Asigură-te că îți recalibrezi campaniile și eforturile  din mers. Dacă înveți din greșeli este foarte probabil să devii din ce în ce mai bun. Nu uita de provocarea mea: ajută-mă să completăm articolul, pentru că sunt sigură că mai sunt și alte greșeli!

 

Written by

The author did not add any Information to his profile yet