Blog

Tot ce trebuie să știi despre “Realitatea Augmentată” și impactul pe care îl are asupra SEO

patrick-schneider-764934-unsplash

Se știe deja că atunci când vine vorba despre SEO nu există o rețetă minunte, care să funcționeze în toate domeniile, pe toate platformele și în orice circumstanțe. Există doar specialiști care încearcă cât mai multe variante și reușesc și specialiști care încearcă mai puține variante și mai au de lucru.

Ceea ce știm însă, este că realitatea augmentată va schimba cu siguranță regulile SEO.

Se zvonește că realitatea augmentată nu cunoaște limite, are un potential enorm și va modifica irevocabil modul în care faci SEO.  Steve Jobs zicea : “Trebuie să începi cu experința clientului și să te întorci către tehnologie – și nu invers.”

Dar ce înseamnă RA (Realitatea Augmentată)?

Folosind tehnologia digitala, RA suprapune informații în format video, text sau imagine în lumea reală. Reprezintă un mediu generat de un calculator/telefon cu care o persoana poate interacționa.  Așadar adaugă straturi noi realității, fără să o înlocuiască.

„80% din informația pe care creierul o preia este vizuală; așadar, furnizând informația într-un mediu vizual, care are totodată o dimensiune spațială a unei realități augmentate, îi dai creierului o modalitate intuitivă de a accesa cunoștințele.” – Gaia Dempsey, Co-fondator @DAQRI/ daqri.com

Utilizatorii pot accesa realitatea augmentată cu ajutorul unui smartphone,  a unei tablete,a unor ochelari sau a unei caști special creată pentru RA. Totuși, pentru moment, RA este în special  accesibilă de pe un smarthone și  se estimează că va avea aplicabilitate într-un număr limitat de domenii, precum: educație, industria jocurilor, social media sau design interior. Realitatea augmentată poate fi accesată prin intermediul unor aplicații specifice.

La o prima vedere seamnă cu realitatea virtuală, dar sunt 2 tehnologii complet diferite. Realitatea virtuală presupune „izolarea” într-un mediu virtual, fără a păstra contactul cu lumea din jurul. În schimb realitatea augmentată suprapune obiecte peste lumea reală, pentru a crea senzația că se află chiar în fața ta, păstrând legatura cu mediul înconjurător.

Spre deosebire de realitatea augmentată, realitatea virtuală (RV) oferă o experiență total captivantă într-o lume care este creată de la zero, cu puține sau cu nicio conexiune cu lumea reală. RV generează imagini realiste, sunete și alte senzații, dar mediu reprezentat este virtual și artificial, generat de computer.

Implementarea RA poate fi făcută în două moduri: versiunea bazată pe semn (marker-based) (care utilizează coduri QR  care pot fi citite de telefoanele mobile) și versiunea care nu se bazează pe semn (markerless-based) (bazată pe localizare, care utilizează GPS-ul).

Când a început RA să devină ceva?

Lumea a început să vorbească despre RA atunci când s-a răspândit fenomenul Pokemon Go, în 2016, deși conceptul apăruse de ceva vreme. Toată lumea înnebunise: în primul rând datorită conceptului în sine și, în al doilea rând, datorită senzației de atașament pe care o oferea.

De atunci, multe companii au ales să construiască aplicații și interfețe care implicau funcționalități ale realității augmentate. Unele dintre ele sunt: Pokemon Go, Snapchat, Google Translate, Star Chart, Pepsi și multe altele.

Dar lucrurile sunt mult mai complexe decât par. De fapt, realitatea augmentată nu este deloc o noutate. Tehnologia RA a fost de fapt dezvoltată în anii ’60 de către Morton Heilig, dar de atunci a suferit multe modificări.

 Invenția lui Heilig era afișată pe un dispozitiv enorm numit sensorama, unul dintre primele exemple de tehnologie multi-modală. Sensorama Simulator îți permitea să „mergi” pe o motocicletă virtuală, în timp ce experimentai sunetele, vântul, vibrațiile și chiar mirosurile din realitatea concretă.

Care sunt industriile influențate?

Statistic vorbind, eCommerce va fi industria cea mai influențată dintre toate. Imaginează-ți că ai putea să probezi virtual pantofii brandului tău preferat, fără stresul si agitația provocate de mersul în magazine. Brand-uri precum Adidas și Converse au încercat deja această tehnologie, înregistrând rate mai mari de conversie, dar mai puține reveniri, odată ce clienții și-au satisfăcut necesitatea și curiozitatea.

Cu ajutorul realității augmentate aplicată cumparăturilor și marketing-ului, eCommerce este și va putea fi capabil să înțeleagă mult mai profund nevoile clienților, precum și să obțină un feedback mai valoros de la aceștia. Recenzii, catalogări, de câte ori un lucru a fost încercat, distribuirt în social media, cât timp stă în aplicație și  alte multe informații vor fi la dispoziția brand-urilor.

Marketing-ul simte o schimbare în mediul digital

Cu timpul, brand-urile au început să realizeze că realitatea augmentată are menirea de a crește exponențial ca și comunicare și în plus oferă clienților o experință inedită. Și asta a făcut ca brand-urile să își dorească cu ardoare să transforme RA într-un puternic instrument de marketing. Beneficiile nu au întârziat să apară: conducând în mod isteț clienții către magazine, anunțându-i când este o reducere și realizând premise imediate pentru testimoniale și recenzii pozitive.

Realitatea augmentată este o afacere profitabilă pentru toate părțile implicate. Clienții au beneficii multiple:  economisesc timp, primesc informații detaliate într-un mod inedit. Pe de altă parte, brandurile servesc mai bine nevoile clienților și crează mult doritul “engagement”.

Publicațiile printate (reviste, ziare) au început deja să încorporeze RA . Revista Esquire a făcut asta încad din din 2009, când cititorii au putut scana coperta și au trăit astfel o experiență augmentată cu un Robert Downey Jr. plin de viață.

Pepsi s-a alăturat de asemenea trendului și a folosit tehnologia realității augmentate în strategiilor lor de marketing. Campania lor de RA afișată pe panourile publicitare a adunat aproape 8 milioane de vizualizări pe YouTube. Pepsi a creat o experiență de realitate augmentată pentru cei care așteptau mijloacele de transport, în stațiile cu refugiu

Când și unde se conectează RA și SEO

Motoarele de căutare susțin căutarea virtuală și vor folosi RA

Toate motoarele de căutare folosesc tehnici de afișare a rezultatelor folosindu-se de algoritmi.  Informațiile sunt afișate în functie de relevanța. Vorbim aici despre căutarile organice și nu despre căutarile plătite (SEM).

Judecând după creșterea continuă a realității augmentate, nu este de mirare dacă conținutul unui site  care integreaza RA va fi clasificat mai sus in SERP  (Search Engine Results Pages), prin intermediul căutărilor vizuale. Totul, de la conținut și activitate, până la publicitate offline, localizări, fotografii și imagini de brand și de produs, va fi într-o bună zi căutat prin intermediul RA.

Specialiștii SEO vor fi nevoiți să includă tehnologia realității augmentate în strategiilor lor de content marketing. Iar vizionarii deja s-au apucat de treabă.

Realitatea augmentată este benefică brand-urilor care caută și se luptă să fie primele atât în industria lor, cât și în căutările organice.

Conținutul unește punctele dintre RA și SEO

Conținutul va fi întotdeauna “rege”. Conținutul este rege în RA și RV, așa cum este în orice alt mediu. Realitatea augmentată poate lua diverse forme, cum ar fi video,  social media, recenzii, tehnologii 3D disponibile la căutările prin motoare de căutare sau într-o reclamă.

Pentru a ieși în evidență, specialiștii în content marketing investesc mult în conținut vizual, precum filme, imagini și infografice. Dar este timpul să includă tehnologia RA în strategia de conținut, pentru ca aceasta tehnologie va face o diferență reală. Realitatea augmentată este locul în care conținutul nu este furnizat numai de către brand, ci și de către client, atât online, cât și offline și locul în care recenziile/comentariile/testimonialele pozitive au probabil cel mai mare impact dintre toate mediile.

Impactul pe care RA îl are asupra SEO

Mențiuni, recenzii, link-uri, comentarii, clasificări, toate într-o nouă formă – asta este ceea ce RA aduce nou în SEO.

Dată fiind noutatea și reclama exagerată din jurul acestei nebunii numite RA, oamenii sunt atrași în mod natural de brand-uri care își asumă riscul (sau profită de oportunitatea) de a include RA în strategia lor de marketing de conținut. De aceea RA declanșează creșterea notorietății brand-ului, lucru pentru care și cu care se luptă foarte multe business-uri.

Realitatea augmentată cultivă un factor wow. Oferă specialiștilor SEO un ecosistem complet nou al căutării și informației de-a gata.

Agențiile SEO care includ RA-ul în strategia lor pot obține date concrete și înțelegeri aprofundate ale comportamenului clientului, știind în felul acesta cum să lanseze strategii de marketing mai eficiente.

Realitatea augmentată nu este menită să înlocuiască eforturile SEO din prezent, ci să crească audiența și să o cucerească într-un mod în care nu reușește acum.

Realitatea Augmentată și SEO local

Realitatea augmentată unește lumea digitală cea reală. Răspândirea RA aduce un plus de valoare și oferă informații oamenilor de markering și SEO, informații pe care le-ar obține foarte greu. Și vorbim aici despre informații demografice valoase despre clienți.  SEO local este despre efortul oamenilor de marketing de a crea mijloacele perfecte pentru ca utilizatorii să le găsească afacerea și să le câștige atașamentul față de brand.

SEO local reprezintă etapa următoare SEO. SEO local ajută afacerile să stea în față în SERP-uri și să obțină o rată de engagement mai mare.

Cu alte cuvinte, căutarea locală este similară cu atunci când consulți  Pagini Aurii offline pentru un anumit tip de informații, doar că este un proces online. Exemple: “bancomate în centrul Bucureștiului”, “centru comercial pe bd Timișoara”.

Factorii care influențează căutarea locală

Atunci când vorbim despre SEO local, toate detaliile de localizare trebuie să fie actualizate și precise – în caz contrar, experiența utilizatorului va fi una negativă.

SEO utilizează atât ceea ce este generat de utilizatori la nivel local, cât și de branduri locale. Poate și va funcționa numai cu informații și aport din partea utilizatorului și a businessurilor. Nimic mai mult, nimic mai puțin, fie că îți place, fie că nu.

Există o serie de factori de căutare locală care influențează în mod semnificativ poziția în SERP-uri.

  1. Listările Google My Business: ai putea, de exemplu, folosi telefonul sau un dispozitiv portabil pentru a scana o clădire sau o zonă din apropiere și ai putea obține informații despre o anumită companie, inclusiv imagini, clasificări și recenzii și, totodată, o listă cu competitorii aflați în împrejurimi. Acest lucru este cu siguranță fascinant și antrenant și audiența va fi captivată. De aceea trebuie ca toate detaliile legate de business să fie complete și actualizate.
  2. Menționări : sunt mențiuni ale brand-ului, a adresei sau orice altă informație despre businessul, importante pentru realitatea augmentată din perspectiva site-urilor sursa. Yelp este o platformă de astfel de mențiuni pe care oamenii din San Francisco, New York, L.A., Chicago și multe alte orașe o folosesc des. Yelp încurajează oamenii să își împărtășească experiențele și să lase recenzii despre diverse tipuri de afaceri, precum: restaurante, magazine, cluburi, centre de sport, saloane de înfrumusețare, servicii pentru casă și multe altele.
  3. Recenzii: sunt extrem de influente în SEO local și la fel pentru aplicațiile de RA bazate pe localizare. Sunt generate de utilizatori, așadar sunt 100% autentice și organice. Cu aplicațiile de RA, utilizatorii vor primi recenzii în timp real despre restaurante, magazine și orice altă clădire peste care își vor trece dispozitivul.

Sistemul de recenzii este amplificat cu tehnologia RA. Deci urmatorul pas firesc, pentru orice business este să crească feedback-ul pozitiv pentru a maximiza vânzările.

Recenziile au puterea de a influența numărul de clienti. Deci brand-urile ar trebui, înainte de orice altceva, să livreze clienților servicii impecabile și experințe legate de produsul/serviciul lor care să îi detemine să povestească despre ele.

În plus, schimbarea aceasta în ceea ce privește recenziile pe care realitatea augmentată o aduce poate crește în rândul proprietarilor de afaceri conștientizarea necesității de a-și implementa sistemul de management a reclamațiilor clienților, întrucât recenziile de orice fel apar în timp real și le pot afecta reputația.

  1. Direcționarea în funcție de locație (geo-targeting). Similar cu mesajele primite în roaming, pe principiul geo-localizării, imaginează-ți cum ar fi să primești notificări în aplicația ta de RA atunci când ești conectat și cauți să te orientezi și ești informat de reducerile din împrejurimi, de brand-urile partenere cu cel pe care tu îl folosești și serviciile lor.

Cum beneficiază SEO de pe urma creșterii RA?

Cu ajutorul realității augmentate, SEO va răspunde mai bine nevoilor clienților și îi va ajuta să ia decizii cu privire la orice, cu o mai mare ușurință. RA poate oferi o experiență mai bună și mai multe servicii cu informații valoroase pentru utilizatori.

Prin îmbunătățirea experienței clienților, aceștia vor găsi mai rapid informațiile de care au nevoie, vor lua decizii mai ușor și vor face tranzacții cu o viteză mai mare.

Ce spun experții despre realitatea augmentată și SEO

Blippar, unul dintre cei mai mari jucători din industria de RA, a spus că realitatea augmentată crește angajamentul utilizatorului și, în consecință, crește timpul petrecut de acesta în aplicație sau platformă.

Ori Inbar, fondatorul companiei Super Ventures, o companie VC specializată în RV, a declarat: “Realitatea augmentată este următorul calculator mobil, următorul sistem de operare, următoarea platformă socială. Telefonul smartphone este mort; doar că nu știe încă asta”.

Tim Cook, CEO-ul Apple, consideră RA ca fiind o oportunitate imensă în peisajul digital: “Consider că este o idee mare ca cea a smartphone-ului. Telefonul smartphone este pentru toată lumea. Nu trebuie să credem că iPhone-ul este pentru o anumită piață demografică sau țară sau piață verticală; este pentru toată lumea”.

Entități notabile investesc foarte mult în cercetarea și dezvoltarea RA. Deși ochelarii Google (Google Glass) au avut un start greșit, Tango deține toți așii și nu pare să se schimbe câtuși de puțin. Facebook construiește ochelarii pentru RA și RV, Snapchat câștigă cu Spectacles – ochelari de joc jucăuși care captează conținut video care poate fi distribuit prin intermediul Snapchat, Apple intenționează să includă RA pe smartphone-uri. Majoritatea jucătorilor investește în numeroase aplicații și instrumente de RA și RV.

Google și realitatea augmentată

Activitatea Google în zona RA Activity și recunoașterea la nivel mondial

Google joacă un rol important în dezvoltarea RA și RV. Google a menționat pe blogul lor că “facem investiții în tehnologiile de bază care permit RV și RA și în platforme care le fac accesibile mai multor persoane”.

Google este un jucător activ în afacerea RA, făcând mișcări mari în RA cu proiecte precum Tango, VPS și Google Lens. Și sunt multe mize în joc pentru ei. Urmărește videoclipul de mai jos pentru a înțelege mai bine cum stau lucrurile cu Google, RA și căutarea.

Este clar că Google investește atât timp, cât și bani în această nouă tehnologie digitală și mulți se întreabă de ce. La Google I / O ’17, Clay Bavor, VP al RV la Google, a dorit să clarifice și să-și pună activitatea din zona RA într-un context.

La o căutare rapidă a “Google despre RA”, rezultatele au fost semnificative. Gigantul din domeniul căutării este departe de a fi reticent față de RA.

În mod evident, având în vedere așa o activitate bogată în zonele RA și RV, Google a fost chiar și premiat pentru cercetarea și dezvoltarea lor, în special în 2016 și 2017. În 2016, au câștigat al treilea loc pentru punerea RV pentru mase într-o cutie de carton, iar în 2017 au câștigat primul loc pentru dezvoltarea unei memorii fotografice.

Ochelarii Google (Google Glass): a fi sau a nu fi – aceasta-i întrebarea

Google a făcut un prim pas în arena RA în 2013, când a lansat ochelarii Google (Google Glass), un dispozitiv special care folosea RA pentru a informa utilizatorul despre diverse lucruri (pe care le voi detalia mai târziu). În cele din urmă, a încetat producția în 2015 și de aceea unii spun că este un început eșuat. Dar ideea a trăit sub forma unui nou obiect, Google Enterprise Edition, similar cu prima ediție, dar adresându-se unei nișe speciale – mediului de lucru       .

Tango este platforma de realitate augmentată a Google. Tehnologia Tango este una de scanare RA și are trei funcții: urmărirea mișcării, percepția adâncimii și învățarea zonei. La Google, Tango este pentru RA ceea ce Daydream este pentru RV. Google a avut grijă de asta.

Tango a fost folosit atât pentru RA, cât și pentru RV, dar este în primul rând tehnologia de bază din spatele serviciului de poziționare vizuală (Visual Positioning Service = VPS), a Expeditions RA, precum și a altor dispozitive de RA.

Google a susținut dispozitivele de RA

Google a susținut lansarea a două modele de telefoane mobile care pot folosi Tango și RA în general, și anume parteneriatul cu mărcile Asus și Lenovo.

Asus ZenFone RA este cel de-al doilea telefon lansat, potrivit atât pentru Tango, cât și pentru Daydream, având mai mare succes față de predecesorul său. Pentru a exemplifica ce poți face cu el, ZenFone îți permite să scanezi o hartă 3D a casei tale și, în timp ce faci cumpărături pentru mobilă, vei putea scana acel articol și-l vei putea plasa în casă pentru a vedea dacă și cum se potrivește. Într-un fel sau altul, ZenFone te hipnotizează cu ceea ce poate face.

Facebook și realitatea augmentată

Facebook a anunțat în 2018, la conferința dezvoltatorilor F8, că intenționează să lanseze o nouă platformă pentru ca programatorii să construiască aplicații de RA în plus față de serviciul de bază al Facebook. Este deschisă unui număr limitat de dezvoltatori și acum este în modul beta. Nu există încă date disponibile despre momentul în care produsul va fi lansat.

Gigantul rețelei sociale pariază pe propria strategie de RA, fiind încrezător că va străluci pe o piață RA deja aglomerată. Mark Zuckerberg spune că Facebook va ajuta oamenii să se obișnuiască cu RA prin intermediul telefoanelor lor și apoi prin alte dispozitive.

În timp ce majoritatea celorlalți jucători de mare tehnologie utilizează RA pentru a transforma obiectele statice într-o experiență 3D live, Facebook ar paria pe faptul că oamenii au nevoie de ceva mai personal, prin urmare, dă puteri camerei foto smartphone și face fețele umane declanșatorul experiențelor de RA.

Aplicațiile de sub umbrela Facebook – Facebook, Messenger, WhatsApp și Instagram – vor avea cu toate noi capacități ale camerelor în ceea ce privește RA.

Și Facebook pariază realmente banii lor pe RA, împreună cu RV, investind foarte mult în această tehnologie în creștere.

Ce este RA pentru Facebook?

RA este pentru Facebook declanșatorul comunicării sociale, software-ul social care ajută oamenii să își construiască relațiile online.

RA ar putea, de asemenea, ajuta Facebook să prevină afișarea filmelor inadecvate pe platformă și să nu mai depindă numai de oameni. Facebook a anunțat, la marile conferințe de dezvoltare din 2017, că intenționează să monitorizeze violența pe platformă și, cel mai probabil, va folosi RA și în acest scop.

Cum planifică Facebook Plans să aducă noutate în RA

Platforma Facebook pentru dezvoltatorii și proiectele de RA este similară cu proiectul Google Tango, doar că nu menționează nimic despre dispozitivele de depistare a mișcării 3D sau despre senzorul de adâncime care trebuie instalate pe telefoanele acceptate de Android. Ei tocmai și-au exprimat intenția de a transforma camera smartphone într-un dispozitiv de RA, fără bătaia de cap de a proiecta hardware sau telefoane personalizate pentru noua lor platformă.

Mai mult, Facebook consideră că popularitatea ochelarilor de realitate augmentată se va estompa mai devreme decât era de așteptat.

Facebook știe că ochelarii atrăgători, capabili și accesibili sunt încă la ani distanță. În schimb, vede camera ca dispozitivul de RA al zilelor noastre care este deja folosit la scară mare. Așa că la întâlnirea F8 de anul trecut din aprilie a lansat platforma de efecte de cameră Facebook. Dezoltatorii pot folosi programul lor RA Studio pentru a dezvolta experiențe de RA interactive care suprapun animații deasupra lumii reale, declanșate de locații, obiecte, fluxuri de date și multe altele.

 

În loc de concluzii

Realitatea augmentată, cunoscută ca o căutare într-o lume adnotată, nu te va aștepta.

Peisajul RA arată semne ale devenirii curentului principal, prin urmare este important să te alături dansului cât mai curând posibil dacă dorești să îți crești business-ul.

Chiar dacă afacerea ta este mică, trebuie să fii pregătit pentru explozia RA; atunci când devine la modă și indispensabilă, riști să dai greș cu strategia ta de marketing și să rămâi în urmă. Fii echipat!

Suprapune imaginile virtuale specifice brand-ului tău în lumea reală pe care atât tu, cât și clienții tăi le împărtășiți și în care trăiți. Căută să fii un prim-protagonist în implementarea acestei tehnologii.

 

“Atunci ce ar trebui să fac? ”, se prea-poate întreba cineva. Noi credem ca un prim pas este să fii curios – să descarci aplicații de RA, să le încerci, să vezi ce funcționează și ce nu, și să înțelegi ce înseamnă pentru companii să se conecteze cu publicul prin realitatea augmentată. În plus, păstrează-te la curent cu dezvoltarea din industria RA.

Apoi ar trebui să mergi mai adânc și mai analitic.

Acordă atenție profilului tău de business. Menționările locale sunt un factor important în motoarele de căutare. Cu cât sunt mai bogate, cu atât mai bine. Acesta va apărea în site-urile de review-uri, astfel în cadrul SERP-urilor la întrebările oamenilor. Aceste site-uri joacă un rol important în rezultatele Google, deci și în căutarea organică. Există mai multe șanse ca afacerea ta să fie găsită de publicul vizat atunci când acesta pune întrebări.

Recenzile câștigă teren în zilele noastre și, fiind un SEO generat de utilizatori, se potrivesc perfect în peisajul RA. Pe măsură ce realitatea augmentată va continua să crească, la fel va face și influența recenziilor. Imaginează-ți o recenzie tocmai făcută de un client care ia cina în același restaurant cu tine, restaurant pe care îl vezi afișat pe ecran, informându-te despre serviciile lui. Nu ar fi util?

Verifică dacă ai Google My Business Listings și asigură-te că furnizezi o gamă bogată de fotografii de bună calitate și detalii de business și mai ales ca ai datele de contact actualizate. Acesta este cel mai adesea punctul de plecare al informațiilor. Este susținută de Google, un susținător uriaș al evoluției RA; astfel încât să îți asiguri locația și să prezinți informații relevante și actualizate ale brand-ului, cum ar fi adresele, orele de deschidere, numerele de telefon, actualizările legate de business și imaginile.

Locația, deoarece RA depinde în mod real de locația din lumea reală, spre deosebire de sora ei geamănă – realitatea virtuală. Similar cu mesajele text în roaming pe care le obții când intri într-o altă țară, RA vizează să sensibilizeze publicul cu privire la tranzacțiile apropiate și companiile cu mesaje de tip pop-up proiectate în lumea reală și văzute cu ajutorul unui dispozitiv acceptat de RA.

Dacă deja ai dezvoltat o aplicație RA, ai grijă la următorii pași:

  1. Planifică actualizări constante pentru a menține experiența cu aplicația RA relevantă;
  2. Utilizează mediile sociale pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la brand-ul tău folosind RA;
  3. Crează campanii de angajare în RA potrivite pentru clienți;
  4. Îmbunătățește experiența utilizatorilor prin adăugarea de informații de RA la indentitea de business, cum ar fi cărți de vizită, panouri, broșuri și pliante.

 

Și acum ce urmează?

Pokemon Go a demonstrat lumii că nu doar RV se concentrează pe jocuri, dar și că RA poate să-și facă treaba. Și că nu numai RV poate fi distractivă și antrenantă, dar și RA.

Lucrurile se mișcă și se mișcă în direcția cea bună. Summit-ul Future of StoryTelling și comunitatea aduc împreună oameni tehnici, oameni de marketing și talente pentru a discuta despre prezentul și viitorul povestirii într-o lume înfruntată de invenții digitale și tehnologii posibile acum. Încă o dată, conținutul este rege. Oamenii și tehnologiile de-a lungul timpului vor prețui întotdeauna puterea și statutul lui de necontestat. Modul în care interacționăm cu conținuturile și cu povestirile a rămas neschimbat de secole.

Oamenii doresc să facă parte din poveste și din mesaj, iar realitatea augmentată le asigură această dorință.

Deci oamenii vor cumpăra cu adevărat ideea? O să folosească aplicații de RA și să țină ecranele în fața ochilor lor toată ziua? Probabil că nu, nici măcar nativii digitali. Ar trebui să facă totul mai ușor, mai distractiv, mai convenabil și să nu aducă un plus de povară. De aceea RA se află într-o schimbare și dezvoltare continui; giganții din tehnologie doresc să facă din asta ceva foarte ușor, o nevoie de zi cu zi și o bucurie. Și cel mai probabil vor reuși.

 

Credit foto : https://pixabay.com/ & https://unsplash.com

Written by

The author did not add any Information to his profile yet