Povesteam în articolul de zilele trecute ce anume m-a motivat să îmi dau demisia din multinațională în plină criză financiară și să pornesc pe un drum antreprenorial.  Pentru că a fost o expiența intensă, am ales să o redau în întregime, însă în două materiale, să fie mai simplu de parcurs.

Continui acum cu vizita în satul de masai!

Vizita în satul de masai – Viaţa la limitele imposibilului!

A doua parte a zilei am dedicat-o vizitei în satul de Masai. A fost probabil partea cea mai spectaculoasă din toată excursia, experienţă care ne-a marcat pe toţi cei prezenţi şi care ne-a făcut să ne reanalizăm modul în care trăim şi în care gândim. Masaii trăiesc în condiţii greu de imaginat – în case din lut, bălegar şi urină de vite, fără apă, îngrădiţi de multe obiceiuri chinuitoare pentru orice european. Dar sunt fericiţi aşa şi luptă să-şi păstreze tradiţiile!

În satul de Masai mi-am dat seama că dacă veneam acum 10 ani în Kenya viaţa mea ar fi fost cu totul alta, lucrurile pe care le-aş fi făcut ar fi fost mai multe şi mai încărcate de emoţie, m-aş fi bucurat mai mult de cei din jur, mi-aş fi făcut mai mulţi prieteni, aş fi muncit mai puţin, aş fi fost mai puţin interesată de lucrurile materiale şi aş fi trăit mai intens.

Localnicii din tribul Masai sunt cei mai faimoşi locuitori ai Kenyei, cei mai primitivi –îmbrăcaţi în roşu, duc o viaţă semi-nomadă, crescând vite de-a lungul graniţei de sud. Satul lor este ascuns undeva între tufişuri şi toate casele sunt construite în cerc. De-a lungul timpului Masaii au descoperit că pot face bani de pe urma turiştilor şi îi invită în satul lor (contra unui cost), le prezintă modul lor de viaţă şi încercă să le vândă tot felul de coliere şi brăţări confecţionate de ei.

Modul lor de viaţă este desprins parcă din filme, însă mândria pe care o citeşti în vocea lor atunci când îşi prezintă poporul te face să îţi reanalizezi comportamentul faţă de ei.
În centrul satului se află un adăpost construit dintr-un gard de crengi unde sunt “cazate” şi păzite peste noapte vitele, pentru a nu fi devorate de animalele sălbatice. Satul de masai îşi schimbă locaţia o dată la 9 ani, pentru că structura din lemn a casei este distrusă de termite şi trebuie să reconstruiască totul.

 

Credinţa lor religioasă are în centru o forţă divină supremă, “un fel de Dumnezeu, pe nume Enaki, care trăieşte pe un munte” şi pe care ei îl amintesc de câte ori au ocazia prin intermediul dansului sacru. Dansul tradiţional al masailor este unic în Africa – postura este sobră, mâinile sunt ţinute pe lângă corp, iar picioarele sunt solicitate la maximum pentru sărituri verticale prin care se descătuşează toată energia.

Principala hrană a masailor este sângele proaspăt de vită, fie simplu, ca pe o supă, după ce îl lasă la închegat vreo două zile, fie amestecat cu lapte. Atât de importante sunt vitele pentru ei, încât şi cuvântul cu care se salută – „supa!” – nu înseamnă „bună”, ci „sper ca vitele tale sunt bine!”. Vitele sunt prezente şi în rugăciunile lor, care încep, de obicei, cu propoziţia „Dă-ne Doamne vite şi copii”.

Masaii pot avea oricâte neveste vor; le cumpară de la familiile acestora, în schimbul a 20 până la 40 de vite. Preţul se stabileşte în funcţie de frumuseţea fetei, bineînţeles. Fiecare trăieşte într-o casă – „inkajijik” – iar soţul îşi petrece seara cu oricare dintre ele îşi doreşte. În familiile de masai nevestele sunt cele care muncesc. Ele gătesc, au grijă de copii şi tot ele sunt cele care clădesc casele în care locuiesc – fiecare cu copiii ei.

Femeile şi bărbaţii nu stau împreună în sat – există locul femeilor şi locul bărbatilor (care de obicei este şi “cârciuma” satului), iar viaţa lor nu este controlată de bunuri materiale – nu au simţul proprietăţii şi nu depind de nimic.

Viaţa masailor este supusă unor reguli foarte stricte şi unor ritualuri pe care ei le respectă cu sfinţenie. Până la vârsta de 6 ani copiii sunt crescuţi sub atenta supraveghere a mamei, iar după această vârstă băieţii se alătură clanului bărbaţilor, iar fetele rămân în continuare cu mamele.

În acel moment , copiii primesc daruri: băieţii primesc vite şi vestitul toiag care îi va ajuta să se apere de lei şi să păzească vitele, iar fetele sunt învăţate să coasă, să mulgă, să scoată apă din puţuri, să aducă apa de la râu şi să îşi ajute mamele la adunatul vreascurilor.

Circumcizia e cea mai importantă ceremonie care are loc în viaţa tribului de Masai. Are loc atunci când băieţii sau fetele au 15 ani şi cei supuşi acestei operaţii, care se face în condiţii total lipsite de igienă şi fără anestezie, bineînţeles, nu trebuie să schiţeze niciun semn de durere. Nu au voie să strângă nici măcar din ochi! Dacă ceremonia fetelor este mai liniştită şi rapidă, la bărbaţi fiecare ceremonie le testează curajul.

Înaintea ceremoniei de circumcizie băietii petrec în mijlocul naturii 5 ani pentru a învăţa toate tainele ei, să se apere de animalele sălbatice şi să respecte natura. Masaii nu vânează niciodată animale sălbatice, doar se apără şi ucid în caz de nevoie. În acest răstimp de 5 ani viaţa lor este ameninţată de un leu cel puţin o dată, iar cel care reuşeşte să ucidă leul este cel care se va căsători fără să plătească cele 20-40 de vite.

Părinţii sunt cei care decid cu cine se căsătoreşte fata, iar partenerul trebuie să fie neapărat dintr-un alt trib de Masai decât cel din care face ea parte.
Colibele lor sunt desprinse din epoca neolitică şi odată ce pătrunzi înăuntru ai impresia că te-ai întors în timp cu 2000 de ani… O cameră întunecată de maxim 6m², cu secţiuni despărţite de o graniţă imaginară: o blană de animal care sugerează patul, o altă blană de animal care sugerează un alt pat (am aflat de la localnici ca “patul cel mare” este pentru soţ şi soţie, iar cel mic pentru părinţi, care întotdeauna dorm cu copiii căsătoriţi), un ţarc pentru iezii care se nasc iarna şi suferă de frig şi un alt mini-compartiment care este patul copiilor. În mijlocul casei se află focul care arde permanent pentru a alunga ţânţarii şi a lumina casa. Nu cred că există cuvinte în dicţionar care să poată descrie imaginea de ansamblu – puteţi doar să vă imaginaţi convinşi fiind, că orice v-aţi imagina este totuşi departe de realitate.

Am plecat din satul de Masai încărcaţi de suveniruri pe care le-am achiziţionat din “piaţa centrală”. Poporul Masai este unul mândru de tradiţiile pe care le păstrează şi nu acceptă ajutor fără să îl merite – de aceea ghizii noştri ne-au sugerat ca dacă vrem să îi ajutăm cu donaţii să nu facem asta, ci să achiziţionăm obiecte tradiţionale confecţionate de ei.
Seara, un alt grup de Masai a venit la noi la hotel să ne încânte cu dansurile lor specifice. O parte dintre noi au dansat şi au cântat împreună cu masaii….

Ziua 3 – Mombasa
A treia zi în Kenya am început-o la ora 06.00 dimineaţa, pentru că dimineaţa devreme trăieşti una dintre cele mai frumoase experienţe africane – răsăritul soarelui. Nimic nu se compara cu această imagine. Am întâlnit iarăşi animale – erau atat de aproape încât le auzeam respiraţia… Ne-am reamintit, pentru a nu ştiu câta oară, că aici animalele au prioritate. Nu ai voie să ieşi din maşină, nu ai voie să hrăneşti animalele sau să le deranjezi în vreun fel. Atmosfera era incredibilă şi cu toţii făceam poze după poze… pentru a nu rata nimic. Fiind ultima zi în Masai Mara, organizatorii ne-au făcut o surpriză şi ne-au servit micul dejun pe “aeroportul” din Masai Mara – singurul loc unde turiştii aveau voie să coboare din maşini. De fapt aeroport este foarte mult spus: în mijlocul savanei era o fâşie lungă de pământ prăfuit, fără tufişuri – care constituia pista de aterizare/decolare. Sala de aşteptare era un fel de staţie de autobuz de la noi, deschisă pe toate laturile, lângă o mică gheretă unde stăteau persoanele ce se ocupă de supravegherea activităţii “aeroportului” din Masai Mara.

Întorşi de la micul dejun ne-am luat rămas bun de la savană, de la animale şi de la oameni, de la masai şi obiceiurile lor şi ne-am îndreptat spre avionul care ne ducea în Mombasa. Aici ne aştepta plaja….nisipul…relaxarea…distracţia… Însă drumul până acolo nu a fost deloc uşor sau relaxant…

Cele mai terifiante momente le-am trăit în acest avion (de fapt nici nu ştiu dacă chiar era avion) de 19 locuri, care zbura prin mijlocul norilor şi simţeai orice gol de aer. Timp de 2 ore lungi s-a auzit “Tatăl Nostru” în cel puţin 3 limbi…. până şi cei mai atei dintre noi au implorat forţa divină cel puţin o dată.

Am aterizat în Mombasa şi în primele secunde nu ne-am dat seama dacă căldura înăbuşitoare pe care o simţeam era din cauza emoţiilor din timpul zborului sau pentru că aşa era în Mombasa. Temperaturi de 38-40 de grade C, umiditate la cele mai înalte cote şi un aer pe care cu greu îl poţi respira – asta este Mombasa. Însă grupul nostru era cel mai vesel din tot aeroportul: scăpasem cu viaţă dintr-un zbor incredibil şi ajunsesem în locaţia care promitea distracţie: eram cazaţi într-unul dintre cele mai luxoase resorturi din Kenya, aşezat chiar pe malul Oceanului Indian şi cel mai important: aveam 3 zile de plajă, odihnă, petreceri!

Ajunşi în Sarova Whitesands Beach Resort & Spa, resort de 5 stele, după ce am traversat Mombasa, am început să privesc cu respect sărăcia din Kenya şi să înţeleg mai bine efortul pe care aceşti oameni îl depun să supravieţuiască. Mombasa este cel mai mare port al Africii de Est, şi are forma unui oraş insular, conectat cu continentul printr-o reţea de poduri şi linii de feribot. Complexul turistic “Whitesands” se bucură de cea mai lungă faleză de pe coasta de est a Africii, localizată la nord de Mombasa, pe plaja cu cel mai fin nisip, plaja Bamburi. “Whitesands” oferă o serie de facilităţi şi servicii de calitate, plasându-l în topul celor mai bune resorturi din lume. Piscine turcoaz umbrite de palmieri, grădini superbe, nisipuri de coral ce sclipesc în razele soarelui – acesta este paradisul tropical. Aici am petrecut 3 zile de relaxare, pline de soare. Prima seară a fost una liniştită, petrecută la discoteca din incinta hotelului, de aceia dintre noi care încă mai aveau energie să danseze.

Ziua 4 – Mombasa
În timpul petrecut la Mombasa singurele noastre activităţi au gravitat în jurul relaxării: plajă, soare, apă, nisip…

Această a patra zi a excursiei noastre era o zi specială din 2 motive: era ziua cu cina festivă şi, în plus, era 8 martie, iar doamnele din grupul nostru aveau nevoie de atenţie dublă. Cu ajutorul gazdelor de la hotel (incredibil de amabile şi cooperante) am reuşit să organizăm cina festivă exact pe malul Oceanului Indian (la câţiva metri de ocean). Mai mult decât atât, fiecare doamnă a primit din partea hotelului o mică atenţie şi fiecărui participant i s-a confecţionat o pălărie tradiţională din frunze, pe care cei mai mulţi o păstrează şi astăzi.

După festivitatea de premiere a meritelor celor mai buni consultanţi financiar, care timp de un an de zile au luptat să poată merge în Kenya, am dansat pe ritmurile muzicii internaţionale şi locale timp de 4 ore – concert live susţinut de o formaţie locală incredibilă. Au cântat 4 ore fără 1 minut de pauză şi ne-au uimit pe toţi cu vocile lor şi atitudinea senină!
“A fost cea mai frumoasă seară de 8 martie pe care o puteam avea vreodată!” am declarat cu toţii la finalul petrecerii.

Ziua 5 – Mombasa
Între 2 reprize de plajă am mers la cumpărături în Mombasa şi am vizitat obiectivele locale. Acum am aflat câteva mici detalii despre cultura kenyană. Mombasa este un oraş vechi şi exotic, cu arhitectură maură şi atmosferă încărcată de mirodenii, dominant fiind fortul Jesus. Acesta datează din secolul al XVI-lea şi stă mărturie trecutului tumultuos al Kenyei. De-a lungul a sute de ani, Mombasa a fost locul în care au avut loc nenumărate bătălii pentru supremaţie între portughezi şi arabi, ceea ce se observă astăzi în arhitectura urbană printr-un amalgam de stiluri europene şi orientale: moschei, temple hinduse, biserici creştine. Până în anul 1907 Mombasa a fost capitala Kenyei şi oferă o experienţă culturală ce se îmbină perfect cu frumuseţea naturală a plajelor scăldate de soare, a recifurilor de coral şi a vieţii marine tropicale.
Cu toţii am cumpărat o mulţime de suveniruri de pe străzile special amenajate pentru turişti.
Ziua am încheiat-o în acelaşi mod extrem de agreabil – la o terasă pe malul Oceanului Indian.

Ziua 6 – ultima dimineaţă în Mombasa
Imediat după micul dejun ne-am îmbarcat spre aeroport şi am ajuns în cel mai cosmopolit oraş al Kenyei: Nairobi. Fondat în 1899 ca depou al liniei ferate Uganda, care se construia între Mombasa şi Uganda, Nairobi a preluat funcţia de oraş-capitală în 1907 de la Mombasa. Oraşul a fost complet reconstruit la începutul secolului XX după o epidemie de ciumă şi un incendiu care a devastat oraşul original.

Considerat unul dintre cele mai importante centre financiar-economice din Africa, Nairobi este plin de viaţă încă de la primele raze ale soarelui. Parcurile se animă de locuitorii care se îndreaptă, relaxaţi, ca într-o plimbare de dimineaţă, spre muncă. Situat la aproximativ 2 grade latitudine sudică, Nairobi se bucură de constanţa zilei ecuatoriale, egală cu noaptea, şi de o climă plăcută, cu 25 de grade C pe timpul zilei în lunile de iarnă.

În Nairobi se circulă bară la bară în cursul dimineţii, de la 7.00 până la prânz, şi seara, când se termină programul de lucru. În afară de taxiuri, cel mai utilizat mijloc de transport este aşa numitul „matatu“, un microbuz cu 14 locuri în care de cele mai multe ori se înghesuie cel puţin 20 de călători încărcaţi, de obicei, cu sacoşe şi bagaje. Autobuzele mari îşi strigă în gura mare destinaţiile şi îmbie călătorii să urce. Fiecare mijloc de transport are, pe lângă şofer, şi un asistent de drum care anunţă destinaţiile, vinde bilete şi are grijă să închidă uşile, de multe ori urcându-se din mers în maşină.

Datorită numărului mare de locuitori şi a locurilor de muncă limitate, în Nairobi sunt foarte mulţi şomeri, aşa că pe străzi se pot vedea o mulţime de oameni care vînd cele mai diverse lucruri pentru a-şi câştiga existenţa.

Hotelul The Stanley – cel mai vechi hotel din Kenya, a fost şi cea mai agreabilă surpriză la capitolul cazare din toată excursia. Un hotel extrem de primitor, aşezat în centrul capitalei, luxos şi cu nişte camere incredibile. Păcat că am stat o singură noapte.

După un tur al oraşului şi o vizită la Muzeul Naţional al Kenyei, ce expune o mare colecţie de artefacte, inclusiv un homo erectus întreg, ne-am îndreptat spre cel mai faimos restaurant al Kenyei – Carnivore.

Situat la marginea capitalei, restaurantul Carnivore este renumit pentru că oferă una dintre cele mai irepetabile experienţe pentru amatorii de meniuri carnivore. Aici te întâmpină un spectaculos meniu “all the meat you can eat”, restaurantul dezvoltându-se în jurul unui imens cuptor pe care rotisoarele pregătesc ceea ce localnicii numesc “nyama choma”. Pe lângă mâncărurile tradiţionale europene, meniul include şi preparatele kenyene (zebra, impala sau crocodil). Pentru mulţi dintre cei veniţi să admire peisajul şi creaturile savanei, primul contact cu lista de specialităţi poate fi oripilantă. Cu toate acestea, lucrurile sunt mai puţin barbare decât par: totul provine din ferme, nicidecum din bătaia puştii vânătorilor. Revenind la bucătărie, carnea este adusă în centrul restaurantului, însoţită de un bogat sortiment de sosuri şi condimente. Ne-am delectat aici cu felurite sortimente de carne: struţ, crocodil, pui, viţă, porc, oaie, ficăţei de pui cu ceapă, pipote de pui la grătar şi pulpă de girafă. Fiecare chelner avea specialitatea lui – aducea câte o ţepusă din care îţi felia în farfurie câte voiai. Chelnerii făceau înconjurul restaurantului cu ţepusele lor până în momentul în care ridicai un steag, ce simboliza faptul ca a venit vremea pentru desert.

A fost ultima seara în Kenya, pentru că a doua zi la ora 06.00 avionul nostru ne aducea iarăşi la treburile de zi cu zi. Aventura se terminase… timp de un an de zile aveam să visam la ceea ce a fost şi la ceea ce va fi.

De când m-am întors din Kenya nu mă mai pot plânge de problemele din viaţa mea.

Am crezut întotdeauna că nu sunt snoabă, că nu depind de valori materiale, dar timpul petrecut în Masai Mara şi Mombasa m-a făcut să îmi dau seama că viaţa mea depinde de un minim de confort.

Kenya înseamnă ceva sălbatic, primitiv şi extraordinar de frumos. Dincolo de pericolul pe care îl simţi în apropierea animalelor sălbatice (leoparzi, lei, elefanţi, bivoli), dincolo de extazul întinselor savane şi de vibraţia ritmurilor africane, acolo e ceva ce te pătrunde în suflet… poate un pic din magia marelui început. E o lume foarte diferită de a noastră acolo, în inima sălbăticiei.