Blog

Social media pentru serviciile financiare

Social media reprezinta viitorul comunicarii online si poate unele dintre cele mai interesante proiecte, din afara tarii, desfasurate pe platformele de social media sunt din sfera serviciilor financiare.

In Romania, numarul companiilor care desfasoara campanii de social media este extrem de redus. In ultima vreme, in urma exploziei Facebook pe piata din Romania, tot mai multe companii si-au deschis un cont sau in cel mai bun caz, o pagina de companie pe care posteaza uneori informatii despre companie . Si cam la asta se reduce activitatea de social media a companiilor din sfera serviciilor financiare din Romania.

Cateva sondaje efectuate pe oamenii care lucreaza in industria serviciilor financiare au indicat faptul ca ei folosesc aceste platforme in interes personal, ca sunt antrenati zilnic in conversatii pe astfel de platfome, insa nu stiu cum sau pur si simplu nu le folosesc in interesul business-ului .

De unde vine reticenta companiilor de servicii financiare fata de platformele de social media? Din experienta proprie as vrea sa evidentiez trei motive :

Nu considera platformele de social media canale bune de vanzari;

Le este teama de feedback-ul negativ;

Nu au specialisti in social media care sa le adapteze comunicarea la aceste canale si sa ii ajute sa beneficieze de adevaratul potential al acestor platforme.

Poate nu chiar in aceasta ordine, insa clar acestea sunt cele mai mari temeri ale companiilor furnizoare de servicii financiare. Sa le discutam pe fiecare in parte.

De ce oamenii din companiile de servicii financiare nu considera platformele de social media canale bune de vanzari?

Prin intermediul platformelor social media ajungi la un public care altfel ar fi prohibitiv pentru compania ta, ai posibilitatea sa iti creezi o comunitate in jurul brandului/companiei tale si cel mai important sa comunici informatii despre produsele/serviciile tale care de cele mai multe ori nu sunt preluate de presa (detalii tehnice si explicatii amanuntite). Mai mult decat atat, daca din comunitatea ta fac parte si ziaristi poti genera articole fara nici un fel de efort. Si cu ce te alegi in urma acestor eforturi: cu lead-uri pe care le poti folosi mai departe in vanzari, cu oameni interesati de brand-ul/compania ta.

Mai mult decat atat: pagina ta de facebook este locul unde clientii si potentialii clienti se intalnesc cu brand-ul tau. Convinge-ti actualii clienti sa vorbeasca despre experientele lor pozitive cu serviciile si produsele tale, sa povesteasca despre experienta lor pozitiva cu brand-ul tau si vei vedea cum potentialii clienti vor fi in numar din ce in ce mai mare.

Teama de feed-back negativ

Pentru majoritatea oamenilor, scopul unui cont de facebook este de a-i antrena pe ceilalti in continutul postat, indiferent ca vorbim despre stiri, studii de caz sau articole. Compania care comunica cu succes nu este aceea care doar reuseste sa genereze acest continut, ci aceea care reuseste sa genereze activitate – asta insemnand comentarii la posturile respective si click-uri pe material. Ce faci insa cand comentariile primite sunt negative sau au o tenta negativa?

Il stergi?

Il ignori?

Postezi o replica negativa la adresa celui care a scris?

Raspunsul la aceasta intrebare este ca, daca clientii nemultumiti isi doresc sa posteze comentarii negative despre compania ta o pot face oriunde altundeva pe web- forumuri, comentarii ale articolelor tale aparute in editiile online ale ziarelor, etc. si ca nu exista nici o modalitate de a-i opri. Daca stergi sau ignori aceste comentarii probabil ca le vei regasi la o scara mai mare in alte medii online, asa ca nu te sfatuim sa faci asta. Incearca sa privesti partea pozitiva a lucrurilor: oamenii au venit la tine cu problemele pe care le au legate de compania pe care o reprezinti si asta inseamna ca isi doresc sa fie auziti si sa li se rezolve problema; din start ei ti-au oferit avantaje:

  • te-au informat cu privire la problema lor si astfel ti-au dat posibilitatea sa ii ajuti sa o rezolve;
  • te ajuta sa ii implici ; detractorii vin de obicei in diferite forme, dar in cea mai mare parte a cazurilor acestia sunt indivizi care isi doresc sa te ajute sa iti imbunatatesti produsele sau serviciile, asa ca recunoaste-le meritele si implica-i in oferire de solutii. Cel mai adesea, dupa ce vor vedea efortul pe care l-ai depus ca sa ii ajuti se vor transforma in “Ambasadori “ ai brand-ului tau (Advocate);
  • ti-au oferit o oportunitate- prin recunoastere si rezolvarea problemei in public demonstrezi incredere, deschidere, transparenta si asta se poate transforma intr-o experienta pozitiva pentru brand-ul tau.

Lipsa specialistilor in Social media

Serviciile financiare reprezinta un domeniu complex si cu nevoi de comunicare specifice. Este destul de greu, insa nu imposibil sa gasesti oameni care sa intelega industria, mecanismele de functionare ale produselor si care in acelasi timp sa fie familiarizat cu domeniul online si platformele de social media. In ultimul timp insa, o serie de companii din domeniul comunicarii digitale au adus specialisti din aria serviciilor financiare in randul lor si astfel munca companiilor care isi doresc sa inoveze, sa fie mai aproape de clientii si potentialii lor clienti folosind canale neconventionale precum social media, s-a usurat destul de mult.

White PR se numara printre acele agentii de comunicare cu experienta in serviciile financiare si pasiune pentru social media, care va va ajuta sa comunicati altfel!

Written by

The author did not add any Information to his profile yet