„Va doresc timp” este o urare pe care mi-am insusit-o de ceva vreme. Nu imi apartine, desi mi-as fi dorit, dar o folosesc din ce in ce mai mult. Lipsa timpului a devenit mai mult un cliseu decat o realitate. „Nu am timp” a devenit o paradigma a lumii in care traim, o expresie pe cale sa inlocuiasca obisnuitul „salut” sau „buna ziua”. Suntem mereu pe fuga si mereu in intarziere, fugim de responsabilitati si intotdeauna e cineva de vina pentru tot ce ni se intampla. Nervii sunt intotdeauna intinsi la maxim si mereu cineva a facut ceva care ne impiedica sa ne indeplinim obiectivele si sa finalizam cu succes un proiect.

Nu avem timp de copii, de prieteni, de familie, muncim prea mult si suntem platiti prea putin sau nu ni se apreciaza munca, desi petrecem ore peste program. Nu avem timp sa radem, sa ne bucuram de soare, de flori, de muzica, nu avem timp sa ajutam un batran sa treverseze strada sau sa desenam ceva cu copilul.

In cele 18 luni de cand lucrez de acasa – sunt mama, antreprenoare, sotie, bucatareasa- mi-am insusit de nenumarate ori acest „Nu am timp”, insa la final mi-am dat seama ca este doar o scuza patetica a lipsei de organizare si eficienta pe care nu o pot folosi la infinit daca vreau sa traiesc.

Si atunci am apelat la prioritizare, organizare si eficientizare si incerc sa nu folosesc mai mult de o data pe luna acest NU AM TIMP!

Sunt intrebata adeseori cum este sa lucrez de acasa si sa cresc un copil mic in acelasi timp si de ce nu aleg varianta de a merge la birou. Din simplul motiv ca imi doresc timp pentru copilul meu, pentru business-ul meu, pentru mine si pentru sotul meu. Din simplul motiv ca in fiecare dimineata cand ma trezesc simt cine are nevoie de timpul meu in ziua respectiva si ma dedic in totalitate. Am zile in care copilul imi ocupa 90% din timp si zile in care business-ul este pe primul plan. Si sunt fericita ca am avantajul de a putea alege si de a ma bucura de fiecare clipa.

Au trecut 18 luni de cand lucrez de acasa! Inainte aveam oameni alaturi de care imparteam cafeaua de dimineata, carora le povesteam cum am petrecut seara, care ma ajutau cand un client era nemultumit sau cand primeam un mail pe care nu il intelegeam. Acum sunt doar eu cu mine si cu Ilinca, care este inca din prima zi de viata membru WhitePR. Ea este singura care stie cand sunt multumita, cand sunt suparata, cand un client are o criza, cand un colaborator a facut o greseala. Ea este singurul martor al muncii mele asidue de mai bine de 18 luni si al incercarii mele de a fi o mama buna.

Ea este singura ca ma iubeste neconditionat si atunci cand ii ofer timp si atunci cand sunt prinsa cu altceva. Este singura care se bucura terbil cand ma vede, care imi soarbe fiecare cuvant, care imi urmareste fiecare gest si care imi apreciaza „talentele” muzicale. Este singura care reuseste si sa ma deconecteze, sa imi incarce si descarce bateriile aproape simultan. E singura care imi solicita la maxim intreaga energie si pentru care pot sa pierd nopti la rand fara sa ma simt obosita.

Nu stiu daca am luat cea mai buna decizie, insa daca privesc inapoi vad ca am sufletul plin de iubire si implinire pentru ca nu am pierdut nici un pas din viata ei.

Nu cred ca exista alegeri corecte sau universale! Exista doar oameni si alegerile lor!

Niciodata nu vei gasi suficient de mult timp sa fii asa de rabdator pe cat ar trebui. Suficient timp sa te concentrezi pe temen lung si sa uiti de prezent, sa iti aloci timp sa planifici! Nu iti vei petrece nicioada timpul investind in prezent si vei alege mereu sa traiesti in viitor, cand de fapt adevarul este ca acum este cel mai bun moment sa traiesti si sa investesti!

Va doresc timp sa analizati mai mult lucrurile care va plac, sa faceti mai multe activitati care va aduc bucurii si sa petreceti mai mult timp cu cei dragi si sa fiti sinceri cu voi insiva!