Blog

Cantitate sau calitate?

O intrebare pe care oamenii de marketing, dar nu numai, o rostesc tot mai des cand isi stabilesc strategia pentru social media. Ar trebui sa luam in calcul mai multi factori care pot influenta imaginea companiei si implicit vanzarile inainte de a spune cantitatea.

Trebuie sa intelegem ca social media nu este un concurs, iar tot ce ar trebui sa conteze este calitatea celor care ne urmaresc paginile de brand. Trebuie sa construiesti o comunitate in jurul companiei tale, cu oameni din grupul tinta al produselor, care prin interactiune constanta sa simta atasament fata de produs, atasament care sa se observe ulterior in raporturile de vanzari. Pentru ca in lumea reala, coplesita de grijile cotidiene, stresata de task-urile de la serviciu si problemele financiare de acasa, oamenii nu devin clienti fideli si nici macar clienti ocazionali, decat daca au nevoie de acel produs/serviciu.

La o prima cautare pe internet ti se vor genera nenumarate pagini care “vand” fani pe Facebook sau follow-eri pe Twitter. Dar a alege calea cea mai simpla si ieftina- se pare ca 5000 de like-uri nu depasesc uneori suma de 1000 ron, e intr-adevar si cea mai buna?

NU, pentru ca o pagina de Facebook cu 10 000 de fani care nu comenteaza posturile, care nu participa la concursuri , care nu sunt implicati in activitatea pe care o desfasori acolo este doar o pagina de Facebook cu 10 000 de fani care nu aduce nici o valoare. Adevarata plus valoare pe care Facebook-ul o aduce pentru tine si business-ul tau este acea comunitate de oameni creata in jurul si pentru brand-ul tau, oameni interesati de ce ai tu sa le comunici, oameni care isi doresc sa intre in contact cu tine si produsele/serviciile tale- chiar daca vorbim despre 100 sau 1000 de fani. Sunt oamenii care vor achizitiona produsele/serviciile tale si care la randul lor iti vor aduce noi clienti ! De ce sa nu investesti toate resursele tale intr-o strategie care sa ofere rezultate, nu doar cifre pe un ecran?

Daca vei alege in schimb cantitatea si vei “cumparata” fani pe o retea de socializare, poti cadea in capcana conformismului- sa fi atat de multumit de numar de persoane care te urmaresc incat sa neglijezi apoi contul respectiv. Vei fi tentat sa spui ca ti-ai indeplinit obiectivele, dar in realitate lacunele din social media se vor reflecta in vanzari, mai ales daca vorbim despre produsele de masa, ale caror publicuri tinta petrec o buna parte din timpul lor online. Si rezultatele nu vor fi pozitive, cu siguranta!

Nici partenerii sau furnizorii companiei nu vor fi incantati de actiunile tale de marketing cand vor afla ca respectul pe care ti-l purtau pentru realizarile din online nu are un fundament. NU iti strica reputatia doar pentru ca pare calea cea mai simpla. Nu castigi nimic si totusi poti pierde atat de mult atunci cand alegi cantitatea in locul calitatii.

Si in final NU uitati ca nu exista o “reteta” a succesului in social media! Totul depinde de valorile companiei, de rezultatele pe care vrei sa le ai comunicand online, de alegerile pe care le faci la un moment dat. Brand-ul tau trebuie sa aiba o imagine armonioasa, unitara si sa reflecte in totalitate valorile promovate si in alte medii, sa fie atent la nevoile clientilor (asa cum o face in general), sa se implice in conversatii si sa creeze un dialog si nu un monolog, iar rezultatele in vanzari nu vor intarzia sa apara.

De ce ai alege o agentie care sa faca asta si sa nu o faci tu? Din acelasi motiv pentru care alegi o agentie de curierat care sa iti duca corespondenta si nu o duci chiar tu: pentru ca ei sunt eficienti si au o strategie dupa care isi organizeaza activitatea, pentru ca tu ai ceva mai important de facut cu timpul tau, pentru ca exista oameni care fac asta 8 h zi/7 zile pe saptamana si cu siguranta o pot face mai bine decat tine, mai organizat si mai structurat!

Written by

The author did not add any Information to his profile yet